Aproximativ 6 milioane de euro sunt banii pe care Oltchim și Rulmentul Urban îi pun la bătaie împreună în acest sezon pentru a obține titlul în Liga Națională, dar și pentru un parcurs cât mai lung în Liga Campionilor, de ce nu, chiar până în ultimul act al competiției. Râmnicu Vâlcea și Brașovul, adversare duminică (ora 11:00, în direct pe Sport.ro), sunt cele mai bogate formații din întreg handbalul românesc (feminin și masculin), bugetele adunate ale celorlalte 12 combatante din Liga Națională feminină fiind mai mici decât cele 6 milioane ale „granzilor“. Cele două combatante au pătruns și într-un Top 10 la nivel european, salariile oferite de Oltchim și Rulmentul putând rivaliza cu cele oferite de Viborg, FCK Handbold, Ikast, Zvezda sau Gyor. Ambele grupări au bugete de salarii ce depășesc 1 milion de euro, media fiind pe undeva în jurul a 70.000-80.000 de euro. Cele mai bune jucătoare din ambele tabere câștigă peste 120.000 de euro.
Licitație între Vâlcea și Brașov
Cota salariilor a explodat în 2006, când, în dorința de a-și asigura serviciile unor jucătoare valoroase din naționala României, cele două grupări au început o adevărată licitație pentru a le convinge să semneze. Oltchim a avut atunci câștig de cauză în majoritatea cazurilor, dar Rulmentul nu a renunțat și a continuat în sezoanele care au urmat să ofere contracte la nivelul Ligii I la fotbal, astfel încât să aducă jucătoare precum Simona Gogârlă, Ionela Stanca, Alexandrina Barbosa sau Carmen Amariei la poalele Tâmpei. „Granzii“ și-au atras antipatiile Din acest punct de vedere, Oltchim și Rulmentul și-au atras antipatia celorlalte grupări din Liga Națională, care spun că din licitația iscată „au stricat piața” și au fost nevoite, la rândul lor, să mai mărească salariile. Mai mulți conducători de club s-au plâns că jucătoarele nu mai au simțul măsurii, iar negocierile pleacă deja de la 2.000 de euro. 50.000 £ la victorie
Vicecampioana României joacă tare înaintea derby-ului, cel puțin la capitolul prime. Patronul echipei, Teodor FloÂÂrescu, a decis să meargă pe aceeași strategie ca și în ianuarie, când formația brașoveană a bătut Vâlcea cu 27-26. Astfel, a promis echipei 50.000 de euro la victorie, exact aceeași sumă care a fost oferită și în iarnă. „Mă aștept la cel mai frumos meci din campionatul feminin în ultimii zece ani. Este un meci de Liga Campionilor. Am decis ca echipa să joace pe aceeași primă ca și în meciul din iarnă“, ne-a declarat Florescu. De partea cealaltă, Oltchim are prime simbolice pentru jocul de duminică, însă jucătoarele ar putea câștiga mai mulți bani la obiectiv atins. „Salariile jucătoarelor sunt în funcție de realizarea obiectivelor. Dacă iau titlul, handbalistele primesc o primă consistentă, iar pentru a ajunge la ea trebuie să învingă Rulmentul”, a susținut Ioan Gavrilescu, președintele CS Oltchim.
14 titluri de campioană are Oltchim în Liga Națională
2 titluri de campioană are Rulmentul în Liga Națională
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER